Versuri noi: Salba insomniei

Salba insomniei

Îmi picuri, noapte, insomnia pe retine,

Ca unui prunc un vis cu jucării,

Pe-alături somnul bate din copite,

Nici până azi cuvântul dat nu-l ții.

 

N-am învățat a te reține niciodată,

Deși avidă-am fost de vise dulci, mă știi,

Nu te-am ascuns sub  ușa încuiată

Și din puținul tău avut-am bucurii.

 

Iar scuturi pleoapa, Lunii ierți păcate,

Pe gândul meu lași sâmburi aurii

Din stelele ce-ai înghițit pe însetate,

iar eu i-am răsădit în rânduri mii.

 

Ca unui spic, cu somn pe jumătate,

Trimiți alean aripa zorilor zglobii,

Abia acum m-aș prăbuși pe săturate

În visul drag cu gust  de poezii.

 

Dar un  târziu  sau, poate, un devreme

 Îmi stă pe umăr, să aștepte colții vii,

Îi care sâmburii vor slobozi a lene,

Trecând  în fire lungi de poezii.

 

Nu, n-o să țin nici azi  la supărare,

Întreaga zi purta-voi salba ta de insomnii,

Și voi căsca mai des… a-nviorare,

Dar, noapte, rog, revino azi devreme, cam pe la chindii!

18 august 2017,  Maria Botnaru

Sursă poză: www. google.com

Publicat în POEZIS | 3 comentarii

Versuri noi: Te fă destulă, clipă!

Te fă destulă, clipă!

 

Te fă destulă, clipă, senină, încăpătoare,

Nu-mi aminti că am, și eu, soartă de floare,

Că-și netezește-aripa, urzindu-și zbor, cocorul

Și din lungime ziua își va-ngusta ușorul.

 

Nu-mi aminti de toamna, ce stă pe-aici la pândă,

Cu vânturile-i aspre, ce-or șuiera în tindă,

Torențială, ploaia va răsturna-n câmp cerul?

De la o vreme-ncoace îmi place să-i torc lerul…

 

Demult nu-s măcinată de timpul ce coboară,

Ca recele de suflet, nimic nu mă omoară.

Sunt nesătulă încă, cu muza-‘ngemănată,

Port primăvara-n ochi și-n mână a ei daltă.

 

Hai, clipă, s-adunăm, cât fierbe-n suflet zelul,

Pustie să nu treci, să te umplem cu cerul,

Să fii de neuitat pe-a veșniciei scară,

Cât verdele târziu mai joacă-n  must de vară.

17 august 2017    Maria  Botnaru

Sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Prelegere

Prelegere

Cum diamantul pui mai sus de-orice sclipire,

Nu-i semn că și rubinul nu-ți mângâie privire.

Cum ochiu’-și afl’-alintul din ce-i  însuflețire,

Nu-‘nseamnă că smaraldul cuiva nu dă orbire.

 

Frumosul nu-i în piatră, ci-n ochiul ce-o admiră,

Un bob micuț, pupila decide, ce inima aspiră

Și creierul, enigma-i, nicicând, n-o va-nțelege,

Cum  pomul nu-și alege mâna ce-l va culege.

 

Nu știu de ce mi-a fost puțină-a lui lumină,

Căci sufletul i-am dat, la fel ca o țărână,

Preavisătoare Luna discursul și-l îngână:

Nu te mai întrista, că nu i-ai fost regină,

 

Altar de-a fost iubirea și-un dumnezeu bărbatul,

În viața  de mirean cum să-i găsești  înnaltul?

La fericire-ajungi, gustând nefericirea,

Altfel cum să aspiri la nesfârșit  Iubirea.

 

Ușor îți vine, Lună, discurs să legi de toate,

Regină între stele… poate, că ai dreptate…

16 august 2017      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

De ziua sufletului

De ziua sufletului

Sufletul meu

a îmbrăcat cea mai bătrână ie românească,

dezgropată din muzeul timpului,

a sfințit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,

a lustruit cuvântul cu agheazma dimineții,

întru înălțarea de azi:

Mulțumim, MARIE,

pentru chinul ce te-a încăput peste limite

la zidirea urmei eterne,

lăsată, ca mântuire,

nouă, necredincioșilor,

pe lunga cale a revenirii

la credință –

izvorul sfânt al înțelepciunii.

Onorată a-ți purta numele și… fărâma de sufletul tău!

15 august 2017     Maria Botnaru

Publicat în FEMEI CELEBRE CU NUMELE- MARIA, POEZIS | 11 comentarii

Versuri noi: MĂGULIRE

MĂGULIRE

M-am rugat de cer, de soare, floarea, iarba am jelit,

Un năduf cu-al său dezastru  în strânsoarea-i m-a închis

Norul, prins în așteptare, m-a-nțeles și mulțumit.

Azi, o zi cu fața bună, săptămâna mi-a deschis.

 

Optimist și visător zâmbetul va triumfa,

În iubire și împlinire sufletul va fremăta,

Tristă voi privi câmpia ce oftează-ndoliată,

Căci nu poate întoarce-n  floare gingășia meritată.

 

Se va scufunda în somn pasărea ce-a prins la pene,

Învelindu-se-n puteri, pentru-a evada la vreme.

Vara-și va schimba privirea,  pasul îl va tempera

Și în om, ca-n sfânta glie, noi speranțe va lucra.

 

Pentru ziua minunată, pentru gândul ce-l nutresc,

Pentru ploi cu stropi cuminți, Cerule îți mulțumesc!

14  august 2017              Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: PROVOCARE

PROVOCARE

Sfidează al meu ochi mișcarea-i domolită,

și nici s-ar îndura de  lacrima mea grea,

înfumurat, un nor, în lung și-n lat, s-agită

și fără țel își mână, lent, caravana sa.

 

Cu ochii urmăresc nerostul său lejer,

nemulțumirea fiartă spre el o năpustesc,

 despre trecute ierni ce-au umilit cu ger

 și de prezent cu arșiți ce zâmbetul topesc,

 

despre amurg ce fierbe cu prafuri îmbâxit

și de năduful hulpav, ce mușcă al meu gând,

de inima-mi ce  plânge din dor neîmplinit…

Norul, vâslind stingher, nici că m-ar fi-auzit…

 

Gândul dictează textul,  degetul potrivește,

scriu insistent pe norul ce tot nu mă zărește:

fără iubire omul atât de rar zâmbește

și  doar din iubire sufletu-n el rodește…

 

Dacă-ai putea, norule, falnic îmi poartă demersul

și cu iubire plouă-abundent pe-ntreg Universul!

… șmecher,  cu coada norul mi-nhață biletul,

știu că-i de treabă, va făuri, tot ce visează poetul!

13  august 2017               Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Mântuire

Mântuire

Și-a crăpat pământul fața, firul ierbii plânge des,

ce fierbinte-i dimineața,  n-am puteri să răcoresc.

La un colț de lume-înecuri, noi pornim să ofilim,

Nu e trai nici lor, nici nouă, dar toți, Doamne, te iubim.

 

Neînduplecat e stresul, cădem pradă supărării,

rar încrederea în bine crește aripa salvării,

greu ne este-a înțelege, de ce nu zidești și-n noi,

unde ai ascuns, Părinte,  bunătatea unei ploi?

 

Unde-s arșiți moderate, mângâierile de humă

și-a bulbucilor săruturi din ploița caldă, bună,

răcorindu-i gliei pieptul, să rodească cu iubire,

să-și înalțe pomul fruntea, făurind la omenire.

 

… este foc de iad, cu milă, pleacă-ți fața și spre noi,

C-o minune  înțeleaptă mântuiește-ne prin ploi…

11 august  2017    Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu