Versuri noi: Aromele de liliac iar dau năvală…

Aromele de liliac iar dau năvală…

Aromele de liliac iar dau năvală în mine,
Îmi colorează ochilor sclipiri, ce ai golit de tine,
Comoara mea, de alinări, din lipsa-ți risipită,
Își umple liniștea cu gingășia lor, deosebită.

Ca dezvinovățire, puterea lor de a seduce,
Grăbește-n sânge un val de răzbunare, dulce
Și îmbătând pornirea de-a aștepta… cuminte,
Săgeți de arome înfing în trupul meu fierbinte…

Se clatină, întreg, pământul sub călcâie,
Purtându-mă în visele cu aripa liliachie,
Irezistibilă, dau primăverii dreptul, să-mi învie
Tot ce-ai lăsat în destrămare… fără să-ți pese ție!

Să nu-ndrăznești a mă trezi din armonie,
Sublimă, încătușarea lor mă cheamă-n poezie,
Mi-e carnea gândului cu violetă floare înmiresmată,
Ce nu se dă, știi bine…, fără o sărutare, scuturată.

Înnebunit, iar coace liliacul parfum de vis în mine,
Te mai întrebi, ce simt…, când înflorește fără tine?
Topită de aromele ce se răsfiră-n suflet calde, fine,
Nu pot să mint…, mă simt excepțional de bine!
23 aprilie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine – internet

Anunțuri
Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Am curaj!

Am curaj!

Cât vor naște așteptări nopțile cu magia visării,
Sfârtecând limpezimea din lumina iertării,
Tulburând lin de zbor din a somnului zare,
Amintiri fără loc… fără timp… și fără cruțare?

Hăcuind greu hotar între ieri și un mâine tomnatic,
Cât vor cere zălog ochiului să le plângă spasmatic,
Cât mă vor tortura cu seninul, ce aripa larg mi-a deschis
Și otrava-ndulcită, care, buzelor, setea de tine-a deprins?

Zăvorâtu-le-am ierni sub tăceri și regrete împăcate,
Cu lacăte, stinse în lacrimi, ferecatu-le-am libertate,
Am tocmit nou catarg în aval cu viața, ușor, să pornesc,
Dar, se-nghesuie-n vise și a zilei lumină rănesc…

Am crezut, c-amintiri își destramă cununi spălăcite,
Timpul fierbe un leac pentru rănile lor, învechite,
Primăveri, cu-nvierea, răscolesc în zăcută cenușă,
Le alung din priviri… ele-n inimă rod… pân’ sparg ușă…

Oare cât va zvâcni urma lor, nesupusă de teascul gândirii…
Am curaj, ca un ram, ce din ger muguri noi plămădește iubirii
Și mă tem…, de vânează furtuni miezul crud de-nălțare,
Ogoiesc glasuri verzi cu-așteptări, să dezlegi, dulce, chinul spre floare…

23 aprilie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine – internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Și astăzi…

Și astăzi…


Uneori plouă-n suflet sfidări necuprinse,
ning trăiri ce pictează cenușă pe soarele vieții,
moara dragostei macină cicatrici redeschise,
iar capcane de ceți sar pe ochi dimineții…

Alteori peste plin de răbdare se umple paharul,
mor din fașă noi muguri de izbânzi prea dorite,
mi se clatină ruga și rutina inundă iubirii altarul,
iar, în sânge, rugina fierbe bălți din dureri împietrite…

Deseori tinerețea redeschide în suflet cărările vinii,
scuturând din beteală, inocent, albul florii de măr,
nerodiți, în cununa de vise, veștejesc verzi măslinii
și toți carii din lume rod în crucea-mi… cu neadevăr.

Pulsul pumnii încleaștă, implorând a grăbi răsăritul
armoniei de suflet, fără care își seacă izvorul iubirea.
Ară lan de tristețe, semănând peste el,colorat, infinitul,
căci cu floare-mbătându-l, doar prier măgulește-ntețirea.

De mă frâng, ca un spic, atacat de-o neghioabă furtună,
cald, la pieptu-ți fragil, de cuvânt, Poezie, iar mă ascund…
Hărăzită de Cer, pui pe fruntea-mi lumina-nvierii cunună,
mă ridici din furtuni, să iert gerul ce-ntunecă rând…

Uneori mușcă clipa din gând, c-ai putea să mă lași, Poezie,
să-mi ard timpul în van și să-mi duc spre sfârșit jocul vieții
fără Soarele tău… pumn de lut, frământat de o grea nostalgie,
ce-a donat benevol, timpuriu, sufletul ce-ai rodit… bătrâneții …

Astăzi… mă ogoiești cu chemări pe aripi de cocoare,
neobosită, fidelă mă ridici spre împliniri de visare,
scurgi mirările-n sânge… urci în ochi cu asaltul de floare…
Mulțumesc, Poezie, ții aprinsă în sufletul meu, lacomă, lumânare!
22 aprilie 2018 Maria Botnaru

sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Binecuvântare

Binecuvântare

Pe tâmple soarele își potrivește întâia rază,

un azuriu, sculptat perfect, îmbie ochii a sui

pe scara cu fuiori de nori ce grațios planează,

când, fragede, plămăzi din alb, de ram i-ar alipi… 

 

Hălăduiesc încă în vis  griji mari și mai mărunte,

nici alergări n-au redeschis primăvăratice arcane,

dorm legănate-n cutele adânci, de suflet… mute,

vechi amintiri… cu dorul împietrit în a lor carne.

 

O nouă zi-și desface geana pe larg de orizont,

zeloasă, mână înspre ieri, trudită-a nopții turmă,

năvală dă-n odaie, alunecând pe-al liniștii potop,

lumină semănând pe, istovită, a insomniei urmă…

 

Cu salbele de rouă zorii sfințesc-a ochiului verdeață,

șoptit, un cânt de-april, îneacă-n murmur zarea,

cu jind, mi-agăț mirarea de-o aripă-ndrăzneață,

ce-nvolburând văzduhul,  își fâlfâie, de zbor, sfidarea…

 

Coboară-mi, rază de april, puterea ta, reînnoită,

croiește miezului de gând din  larg senin cărarea,

speranțele-mi adape, lumina ta, neprihănită,

ca să-și cioplească, lacome, în sufletu-mi, lucrarea…

 

Ce binecuvântare, Doamne, îmi ungi pe suflet clipa desfătării

cu gingășia vântului ce-n mângâieri atinge ochi de floare…

Ce îndrăzneală, Doamne, a-ți cere alt izvor al încântării,

când dimineți de-april îmi umplu sufletul cu vers și exaltare?

 

Ce ignoranță, Doamne, să te trezești-n a raiului sclipire

și să nu mulțumești de toate, vrednic, Brațul de iubire…

aprilie 2018  Maria  Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Simțirea românească e neclintită-n noi!

Simțirea românească e neclintită-n noi!

Cu dor, azi, inima hrănește clipa de-așteptare,
‘Nălbește cicatricile din răni de nepăsare,
Ce le-au săpat regimuri pe setea de visare,
Frățesc, același soare, de peste Prut răsare.

Deși nu e cu plinul norocul ce-și dă zarea,
Sar piedicile-n cale, spre a mușca din bucurie,
Când iar fantoșa, ce mi-a testat atâta timp răbdarea,
Întunecă sclipirea sărbătorii cu joc de nebunie.

Cum poți să-mi fii un oaspete dorit în casă,
Să-nfrupți din bunătatea, din iubirea mea,
Apoi să-mi scuipi în suflet și-n hrinca de pe masă,
Doar pentru a-mi dicta părerea ta…?

Ce neam zidiși tu, Doamne, cu lumină,
Cu sufletul de pâine și inima de spic mănos,
Cu pașnic gând, ce n-ar strivi nici o albină,
L-ai răstignit pe crucea omeniei… cu prisos!

O, frații mei, nu căutați blândețe-n fiare,
Nu mierea jinduiesc, ci să strivească stup,
Priviți în ochii lor, cum pâlpâie trădare,
Iar limba ascuțită latră-a fiere-n trup…

Mai e un pas! Izbânda întregirii e firească,
Sub tălpi cer unitate-ale Daciei, țărâne moi,
Bat zorii libertății, vatra să întregească,
Simțirea românească e neclintită-n noi!

O nouă primăvară deschide largă a izbânzii ușă,
Înmugurind cărarea cu vise ce vor da altoi de soi,
Nu vă lăsați seduși de mierea gurii de păpușă…!
Unificarea-i iminentă în sângele de dac, purtat de noi!

25 martie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine. internet 

Publicat în POEZIS | 3 comentarii

Versuri noi: Al iernii truc naiv

Al iernii truc naiv

În ochi adoarme visul cu alai de primăvară,

un asfințit de soare i-a-ncremenit  povară,

înmuguririle și-au cuibărit serafica lumină,

nedumerită, geana-i clipește… mai suspină.

 

Devreme, prea devreme se bucura naivul,

crezând c-al iernii ger și-a încheiat activul,

își potrivea scânteia din soare pe oglindă

și cu un verde crud o-mpodobea plăpândă.

 

Confuză, pleoapa iar, își tulbură visarea,

cu nălucirea-i albă, o chinuie ninsoarea,

al iernii truc naiv, ce disperări înjugă

la carul scârțâind a pribegie lungă…

 

Degeaba-ntorci pe dos malefice cojoace,

mi-e sufletu’-ncolțit de-a mugurelui pace

și ochiul este plin de-al primăverii dulce Paradis,

de trucuri, iarnă dragă, nu-i  loc nici chiar în vis.

19 martie 2018        Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: De-al meu suflet

De-al meu suflet

De-o să calc pe-al tău noroc, pângărind înalt regatul,
Întronează-mi-te-n suflet cu un munte-al umilinței,
Să-mi îngenuncheze glasul, pân-voi ispăși păcatul,
Bându-mi, nesfârșit în timp, adânc, lacul suferinței.

De-o să mint, că port în vene sânge roșu, nu cerneală
Și nu mi-e de chinuri gândul, de cuvântul dă-n sfială,
Să-ngheți mâna-mi pe condei, de acerbă îndrăzneală
Și oprește-ți orologii ce-mi duc pulsu-n a ta poală.

Nu dau scuze tinereții, de scânteia-ți risipită,
În sipete-ți încălzesc mângâieri, cândva, rebele,
De pândesc ninsori la tâmple cu uitarea oțelită,
POEZIE, aprinzi vise, ce-și zbat mugurii sub piele.

Pân-la tine, ca o umbră, mă târam în astă lume,
Grijind sufletului frici, ce-mi îngălbeneau beteala,
Doar prin tine mă trăiesc, deși-o vină mă răpune,
Nu știu timp să măgulesc, când e-n fierbere cerneala…

Duc în sânge sfânt norocul, ce mi-ai luminat cărarea,
Însetată de cuvânt, îți beau cupa-n desfătare
Și de rai mi-e clipa ta, când îți savurez chemarea,
De-al meu suflet, POEZIE, ești Duminica cea Mare.

16 martie 2018     Maria Botnaru 

sursă imagine: Google. com

Publicat în POEZIS | 2 comentarii