Versuri noi: Hei, timpule!

Hei, timpule!

În rotungirea zilelor nu ai asemănare,

iar clipele îneci cu setea de-alergare,

cu provocări aride-mi umpli calendarul,

de unde, timpule, ai învățat amarul?

 

Încerci a cuibări a frigului sclipire

în ochii ce mai fierb a verii fericire,

din floarea ce-a rodit pe oaza-le curată

mai străduie minunea, în verde adunată. 

 

Nu mă umbri cu liniști, ce ruinează zborul,

dă-mi zbaterea aripii, când o sfidează dorul,

a mea chemare surdă, ce-a înghițit cuvântul,

prefă-o într-un cântec, ce-și va uita sfârșitul.

 

Când sfredelește tâmplă a frigului năvală,

tu învelește-mă cu-a dorurilor pară,

deschide infinitul prin clipa de iubire

și viselor dă spor și nerv la încolțire.

 

Lipește-mi sufletul de-o strună argintie,

să nu jelească, timpule, când risipești pustie…

și slobozește-l doar în verva-nmuguririi,

când pasărea se-neacă din patima iubirii.

21 octombrie 2017       Maria Botnaru

Anunțuri
Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Inima mea

Inima mea

În palmele sufletului tău,

inima mea

și-a răstignit sângerarea zilnică,

orbită de infinitul orizontului descoperit,

zâmbind soarelui,

pe care l-ai înfipt în largul ochiului ei, mirat…

nu te grăbi, iubite,

să-ți pietrifici căușul deschis,

înmugurește-ți degetele,

să  inunde lumina

pe sâmburele visului încolțit…

umple-i cu vârf  marea speranței,

pornește zbaterea focului

din arșița iubirii,

să-și coacă, nou,  catargul visului…

doar mistuit de flacăra iubirii,

frigul sângerării orbește…

19 octombrie 2017 Maria Botnaru

Sursă imagine: Google.md

Publicat în POEZIS | 9 comentarii

Versuri noi: Maree de suflet

Maree de suflet

Primăvara noastră a trimis solie

Corăbii cioplite din grea nostalgie,

Cu privighetoarea ce zori destrăma

Și un-senin, cât cerul, ce ochi inunda.

 

Cufere-a tixit cu amintiri de soi,

Ferecând trecutul cu lacăte noi,

Praful despărțirii, ogoit, dormea

Și a vieții brumă stratul și-l urzea.

 

Cupele cu vise, din nopți nerodite,

Le-a umplut cu ochii stelelor pripite,

Așteptând aleanul buzelor încinse,

Mă topeau cu setea brațelor deschise…

 

S-a trezit în pieptu-mi mareea bizară,

Pescăruși-dorinți în trupu-mi țipară…

În aval trimis-am flota-i înapoi,

Înverzeau corăbii din, orb, dor de noi.

 

Cobora pe valuri, învelită-n seară,

Mândră, Luna nouă, ce-i și ea impară,

Pe suflet maree năvălea cu sete,

Înverzite pânze stăvileau regrete…

13 octombrie 2017    Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 1 comentariu

Versuri noi: Pe urma frunzei…

Pe urma frunzei…

Fotografia postată de Maria Botnaru.

Atât mă copleșește finețea-i colorată,

Când, genial, penelul pe verde copt și-l poartă,

Încât mă doare clipa, când harul mi-e inert,

S-o prind într-un tablou cu brumărel perfect.

 

Îmi răscolesc cuvântul, să-i laud armonie,

Și îmi împiedic ochiul de-o mică păpădie,

Și de-arțăgos, măceșul, cu râvnă, ce-l răscoace,

Când în gutui strecoară, din soare, gând de pace.

 

Dar am și bicuit-o de ploaia ciobănească,

Deși-n monotonie cerca să mă-nvelească

Și îmi lungea secunda cu dor de poezie,

Cu grijă-a mă feri de-a sa melancolie…

 

Da, i-aș sfărma-n bucăți a ei răcire,

Cu talpa i-aș strivi grea sete de-amorțire,

Dar nici-un anotimp nu m-a uimit vreodată

Cu-atâta auriu pe  frunza disperată…

 

A resemnare ochiul, de toamnă, s-alipește,

Mâhnirea-n el cosește și arareori zâmbește…

Alunec în regrete, de graba-i capturată,

Și calc pe urma frunzei, în aur ferecată…

12 octombrie   2017      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Ce-și dorește sufletul?

Ce-și dorește sufletul?

Cuibărită-n os și-n vene, frigul să-l domesticească,

Vara își  mai plimbă-n ele arșița, să le-ncălzească.

Cât de supărată-am fost pe-al ei jar neomenesc,

Azi  o caut ca pe-un leac, pentru tot să-i mulțumesc.

 

Cerul și-a cojit, de-aseară, norii de bulbucii grei

Și la luptă i-a pornit cu sensibili nervii mei,

Țopăie pe acoperiș lent un dans în pași mărunți

Și pe geam spâzur’-alene stropii nedormiți, cărunți.

 

Ochii, măsurând bâltoacei adâncimea de nămol,

Se-ntâlnesc în dezolare cu un vrăbioi frivol,

Ce-a pornit în cercetare, înfruntând dezastrul ud

Și scrutează a mea fereastră, poate-l văd, poate-l aud…

 

Distructivă, de-a ei mână gem ruini de armonie,

Risipite-n lung și-n lat, și în suflet, și-n câmpie,

Îndesește-a ploii plasă pân la margine de lume,

Semănând melancolie, toamna nu știe de glume.

 

Tot, ce sufletul dorește, este-un dulce vis de vară,

Să-mi prind aripi de cocoară, să revin la primăvară…

8 octombrie 2017         Maria Botnaru

Sursă imagine. internet

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Cum să mă ascund de toamnă?

Cum să mă ascund de toamnă?

Unde să-i alung tristețea, când pe viu mă hărțuiește

Și în ochiu’-mi sapă cuibul, de senin mi-l pustiește,

Încât verdele-i pălește, parcă n-a fost crud și fin

Și de-o viață, ce îl port, îl hrănesc doar cu suspin.

 

Cu ce sufletul să-l umplu, când e toamna-n defilare,

Când la moara-i dezolantă frunza scade, floarea moare,

Vântul șuieră-a pustie, ploaia murmură suspine,

Cum să dau gândului plin fără dramul de mânie?

 

Fruntea-i  nor, umărul cade sub povara ce-l  pândește,

Pân’ și inima se-ncleaștă, căci și pulsu’-i se răcește,

Pe suspine cheltui noaptea, risipită-n jumătate,

Când visează însăilarea noi catrene, nebrodate …

 

Cum să mă ascund de toamnă, când din lutul ei pornesc

Cu un suflet de femeie, s-o admir și s-o urăsc…

Și cum vine, și când trece să mă plâng nemulțumită,

Să-nțeleg cum trece viața și-a ei clipă fericită…

6  octombrie  2017      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Magia toamnei

Magia toamnei

Măcinați, topiți de vise mătăsoase,

Ruinați de amintiri și dulci, și dureroase,

Alintați peste măsură de al verii rai,  lumesc,

Ne-ntristează pasul toamnei distructiv, firesc…

 

Harnici, cântărim și hăcuim un ieri ratat,

Melancolici, suspinăm de rana timpului plecat,

Sceptici, fierbem sufletul întors pe dos,

Când o toamnă-și joacă darul său  mănos…

 

De ce n-acceptăm sclavia timpului ploios,

Cu o toamnă-n suflet, când ne-a fost frumos,

Să-nvățăm din frunză, să ne știm folosul

Și-n desăvârșire să ne toarcem  rostul…

 

Cad pe suflet clipe rare, de uimire,

Toamna e magie, farmec,  e iubire!

Chiar de ne mai picură și-o melancolie,

S-o numim romantic…

             timp de meditare, gust de poezie…

2 octombrie 2017  Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 9 comentarii